Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi

Să-i îmbrăcăm pe cei goi

Sinopsis

Spectacolul își propune să vorbească despre necesitatea, existentă în fiecare om, de a-și creea o proprie realitate echivalentă cu un vis, cu o iluzie.

Cine suntem noi în acest vis, în această iluzie pe care ne-o creăm?

Pirandello descrie relația dintre sine și lumea socială, introducând conceptul de „mască”. Personajele lui joacă întotdeauna, conștient, un rol în relația lor cu socialul. Acest rol este difinit de Pirandello ca mască. Masca este aspectul exterior pe care individul, persoana, și-l asumă în cadrul societății, din proprie voință, sau pentru a nu fi judecat de societate. Identitățile sunt create în situații. Ceea ce asigură unitatea unei personalități este, de fapt, seria capacităților de a prelua realitatea externă. Identitățile sunt roluri și măști pe care le folosim pentru a comunica cu alte persoane. Identitățile noastre sunt create de alții.

--

 

Suntem cei care credem că suntem? Suntem unul singur? Sau mai mulți? Sau poate... nimeni? Unul, niciunul sau o sută de mii – așa cum sună titlul romanului lui Pirandello? În care punct din acest spectru atât de larg ne situăm? Cine suntem, de fapt? Și câți? Și când? În momentul acesta, suntem unul. Dar în secunda următoare? Dar peste o oră? Ce se înțelege prin eu? Fluxul interior pe care suntem obișnuiți să-l asociem cu identitatea noastră fluctează cu fiecare oră. Sunt câteva dintre întrebările care delimitează traseul estetic al cunoscutului autor Luigi Pirandello, laureat al Premiului Nobel în 1934.

În 1889, Luigi Pirandello publică prima culegere de versuri, Veselul întristat. În 1894, îi apare primul volum de nuvele, Iubiri fără iubire. Primul roman, Exclusa, va apărea în 1908. Romanul Răposatul Mattia Pascal (1904) îi aduce un oarecare succes și va fi tradus în germană. Pirandello publică eseuri (Artă și știintă, Umorismul), iar piesele scrise încep să-I aducă recunoaștere. Anii ‘20 sunt anii veritabilei lui afirmări internaționale. În 1923, fondează Teatro d’Arte di Roma, invitat mai apoi în America. Teatrul Fulton din New York se va numi, vreme de trei luni, Pirandello’s Theatre. Trupa va face turnee în Anglia, Franța și Germania, apoi, în 1927, va ajunge în Argentina și Brazilia. După cărțile autorului italian s-au făcut filme – între care Așa cum mă vrei tu, cu Greta Garbo.

Pirandello moare în 1936, iar familia se supune dispozițiilor sale testamentare: „Când voi muri, să nu mă îmbrăcați, înfășurați-mă într-un cearșaf. Fără flori, fără lumânare la căpătâi. Un dric sărăcăcios. Gol. Și nimeni să nu mă-nsoțească, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeți-mă!”.

Piesa Să-i îmbrăcăm pe cei goi propune o analiză rațională, dublată de ambiguitate, una dintre mărcile pregnante ale scriitorului, cu care își însoțește, de regulă, reflecția asupra realității. Ca de obicei în cazul acestui scriitor, povestea conferă materialitate, în fața spectatorilor, tezei pe care Pirandello vrea să o demonstreze. Nu există, pentru ființele umane, o realitate obiectivă. Ele se compun dintr-un flux de gânduri care trec dintr-unul într-altul. Nu ești doar eul pe care îl imaginezi, ci și entitatea văzută de ceilalți, ba chiar mai multe entități, câtă vreme fiecare te vede în alt fel.

Pentru dosarul complet de prezentare, daţi click aici.

Reprezentații