Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi

Burlaci şi burlăciţe

Argumentul regizoarei:

„Pentru mine a fost mereu interesant să găsesc limbajul scenic potrivit fiecărui text și pentru aceasta încerc să-mi folosesc toate cunoștințele, de la teatrul realismului psihologic, la commedia dell'arte și pînă la dansul contemporan. Am senzația că, împreună cu actorii, am construit atmosfera potrivită și că acest spectacol nu e doar o comedie la care să mori de râs; nu, aici spectatorul se va gândi puțin și la viața lui și va trebui să admită că în interiorul fiecăruia dintre noi e ascuns un clovn tragic și caraghios.”

Alessandra Giuntini

_______________________

Spectacolul este rezultatul Laboratorului de Teatru Dens 2016, un atelier experimental condus de Oleg Loevski, regizor şi producător de teatru din Rusia. Gândit ca un mini-festival, proiectul a reunit echipe de creaţie internaţionale, punând în scenă, ca works in progress, trei spectacole, contra cronometru, în condiţii de producţie improvizată. Datorită succesului de public, în 2017 ele au intrat în repertoriul permanent al Teatrului Nottara. Un alt spectacol al Laboratorului DENS, care poate fi văzut la Teatrul Nottara, la Sala George Constantin, este Iubirea la oameni.

 

Pentru dosarul complet de prezentare, daţi click aici.

Reprezentații
10 Octombrie 2018, ora 21:00, Sala George Constantin
      » Cumpără bilete online acum sau de la agenţie
27 Septembrie 2018, ora 19:30, Sala George Constantin
      » Cumpără bilete online acum sau de la agenţie
02 Iunie 2018, ora 19:30, Sala George Constantin
27 Mai 2018, ora 19:30, Sala George Constantin
14 Aprilie 2018, ora 19:30, Sala George Constantin
29 Martie 2018, ora 19:30, Sala George Constantin
18 Martie 2018, ora 19:30, Sala George Constantin
28 Februarie 2018, ora 19:30, Sala George Constantin
11 Februarie 2018, ora 19:30, Sala George Constantin
18 Ianuarie 2018, ora 19:30, Sala George Constantin
17 Decembrie 2017, ora 19:30, Sala George Constantin
17 Noiembrie 2017, ora 19:30, Sala George Constantin
14 Octombrie 2017, ora 21:00, Sala George Constantin
20 Septembrie 2017, ora 19:30, Sala George Constantin
18 Iunie 2017, ora 19:30, Sala George Constantin
24 Mai 2017, ora 19:30, Sala George Constantin
10 Mai 2017, ora 19:30, Sala George Constantin
28 Aprilie 2017, ora 19:30, Sala George Constantin
02 Aprilie 2017, ora 19:30, Sala George Constantin
24 Martie 2017, ora 19:30, Sala George Constantin
18 Martie 2017, ora 19:30, Sala George Constantin
17 Martie 2017, ora 19:30, Sala George Constantin
» Ascundeți istoria reprezentațiilor