Site-ul nottara.ro foloseste cookies ca să îţi ofere o experienţă mai placută online. Informaţiile din cookies sunt anonime. Prin continuarea navigării ești de acord cu acest lucru. OK! Vreau detalii
 Acasă  Repertoriu  Program  Public  Artiști  Publicații  Tur virtual  Despre noi

Vasile Toma

Vasile Toma este o personalitate artistică complexă, fiind profund pasionat de lumea teatrului. Actor la bază, experimentează cu fervoare regia şi lucrează asupra textului cu îndemânare.

Întâlnirea sa cu scena a avut loc la Şcoala Populară de Artă din Reşiţa, unde a lucrat cu Vasile Nedelcu, apoi a urmat perioada de aur a Teatrului Studenţesc Podul. Acolo, sub benefica influenţă a lui Cătălin Naum a descoperit farmecul meseriei de actor. Romeo şi Julieta de William Shakespeare, Anonimul Veneţian de Giuseppe Berto, Equus de Peter Shafer, Ştefan Vodă de Barbu Ştefănescu Delavrancea sau Aventura japoneză, un text de teatru kabuki sunt câteva dintre spectacolele în care a jucat.

De-a lungul carierei sale a fost distribuit în montările unor regizori importanţi ai scenei româneşti, precum: Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu, Andrei Şerban, Radu Gabrea, Attila Vizauer, Radu Gabrea, Beatrice Bleonţ şi Mihai Lungeanu. Dintre spectacolele în care a jucat, amintim: Preludiu la Electra, de Petre Dumitriu, Poate Eleonora, de Gellu Naum, Levantul, de Mircea Cărtărescu, Dumnezeu binecuvântează America, după Petre Barbu, Doamna Bovary sunt ceilalţi, de Horia Gârbea, Acolo, departe, de Mircea Ştefănescu, Nevestele vesele din Windsor, de William Shakespeare, Jocul de-a măcelul, de Eugène Ionesco.

Câteva dintre spectacolele la care Vasile Toma a lucrat în dubla ipostază de regizor şi actor sunt: Comedie de modă veche, de Alexei Arbuzov, Eu, Însinguratul, după Eugène Ionesco, Tanţa şi Costel, de Ion Băieşu, Buzunarul cu pâine, de Matei Vişniec şi Păcală şi Popa, după Petre Dulfu. Alte spectacole în regia lui sunt: Un bărbat şi mai multe femei, de Leonid Zorin (Teatrul Nottara), Smerita, după F.M. Dostoievschi (Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti), Hotel Grand la dispozitia dumneavoastra, de Mark Cammolleti (Teatrul G.A. Petculescu din Reşiţa), Stan Păţitul, după Ion Creangă, George Coşbuc şi Anton Pann (Teatrul George Ciprian din Buzău), O clipă de teatru, după David Mamet (Teatrul Merlin din Timişoara)

La Teatrul Nottara a jucat în spectacolele Maria Callas – La divina, de Terrence McNally (regia: Radu Gabrea), Emanciparea prinţului Hamlet, de Alina Mungiu Pippidi (regia: Mihai Lungeanu) şi Doi tineri din Verona, de William Shakespeare (regia: Cătălin Naum).

 

Irina Zlotea